Circulația pe timpul nopții ar putea fi interzisă în județele unde a fost depășită rata de 1,5 cazuri la mia de locuitori. Potrivit unor surse, în timpul ședinței de aseară,
Medicul Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a vorbit despre oportunitatea efectuării de simulări înainte de începerea şcolii în
Zi de sărbătoare, astăzi 20 iulie, în organizația județeană ALDE Neamț! Mariana Ungureanu- secretar organizator- și-a adăugat în cununa anilor
Marșul pentru viață a avut anul acesta ca temă „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii” și a fost organizat
Aproximativ 5.700 de salariați din Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Achiziții Publice vor beneficia de majorarea salariilor de bază, în medie, cu 22%. Acordarea acestei majorări
Buturuga mică „Urmăresc această campanie electorală, nu doar de la începutul ei oficial, mai mult decât oricând în trecut, și din perspectiva dublată de preocuparea alegătorului, indiferent care
Nemțeni cu care ne mândrim Monica Mihăilă ( Head of Legal CEZ Romania): Pasiunea pentru profesie stă la baza performanței Alina Matei: Mulțumesc, stimata doamna Monica
Nefiind in stare de nimic constructiv, Florin Cîțu vine doar cu initiative aberante. Acum vrea o comisie de anchetă pentru OUG 114 și spune că Viorica Dăncilă și Eugen Teodorovici trebuie să dea explicații pentru respectiva ordonanță. Ministrul Finanțelor afirmă