13,245 milioane de lei, de împărţit pentru drumuri judeţene şi comunale

13,245 milioane de lei, de împărţit pentru drumuri judeţene şi comunale
noiembrie 10 06:34 2015 Print This Article

Consiliul Judeţean Neamţ va distribui, săptămâna aceasta, 13,245 milioane de lei, bani cu care să se rezolve unele dintre problemele urgente de pe drumuri judeţene şi comunale.

Fondurile au fost direcţionate prin hotărâre de guvern şi pentru a ajunge să fie utilizate pe traseele din judeţ trebuie dată aprobare de către consilierii judeţeni, care se vor reuni într-o şedinţă extraordinară, zilele viitoare.

“Suma totală care trebuie împărţită este de 13.245.000 de lei şi cea mai mare parte va fi utilizată pentru realizarea de lucrări pe drumurile judeţene. Avem în vedere şi drumurile comunale, care au nevoie de intervenţii mai ales acum, în prag de iarnă. Dar interesul nostru este să fie într-o stare cât mai bună traseele judeţene, pentru că traficul e mare şi e nevoie să fie cât mai bine puse la punct, pentru a evita problemele care apar în sezonul rece din cauza stării proaste a căilor de circulaţie. Urmărim să încheiem lucrările începute şi dacă se va întâmpla să nu ne permită vremea să cheltuim întreaga sumă, diferenţa va fi utilizată după trecerea iernii”, a declarat Constantin Iacoban, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.

write a comment

0 Comments

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Add a Comment

Datele tale sunt în siguranță Nu vom publica adresa ta de e-mail și nici nu o vom stoca.
Toate câmpurile sunt necesare.