ALDE Neamț își mobilizează electoratul: “Dăm startul pre-campanie pentru Alegerile Locale 2020

ALDE Neamț își mobilizează electoratul: “Dăm startul pre-campanie pentru Alegerile Locale 2020
iulie 13 04:02 2020 Print This Article

În şedinţa Biroului Politic Teritorial al organizației ALDE Neamț de vineri, 10 iulie a.c., am analizat împreună cu membrii acestui for de conducere stadiul identificării și desemnării candidaților ALDE pentru alegerile locale care vor avea loc la data de 27 septembrie 2020.
În scurt timp vom prezenta întreaga echipă dar şi programul nostru electoral, atât pentru judeţ, cât şi pentru celelalte unități administrativ-teritoriale (municipii, orașe, comune).


Vom ţine cont de sugestiile nemțenilor și vom veni în faţa lor cu propuneri realiste, concrete şi mai ales realizabile!
Miza alegerilor locale este să înțelegem toți că în democrație lucrurile bune, sustenabile nu se construiesc numai de la vârf – se schimbă un primar sau un partid cu altul și gata – ci fiecare dintre noi trebuie să își asume o responsabilitate. Dar dincolo de miza politică, alegerile locale reprezintă un prilej foarte bun ca să înțelegem cât de importanți sunt cei care conduc comunitățile locale pentru viața noastră de zi cu zi. Iar felul în care ne alegem primarii și consilierii, felul în care arată campania e grăitor. Va fi important pentru fiecare cetățean care își dă votul să analizeze cu calm toate provocările pe care politicienii și le aruncă unii altora și să-și păstreze luciditatea la urne, selectând din multitudinea de variante pe cea care corespunde cu interesul său comunitar.

Ion ASAFTEI, Președinte ALDE Neamț

write a comment

0 Comments

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Add a Comment

Datele tale sunt în siguranță Nu vom publica adresa ta de e-mail și nici nu o vom stoca.
Toate câmpurile sunt necesare.