ALDE Neamț, rezoluție istorică!

ALDE Neamț, rezoluție istorică!
iunie 19 14:40 2019 Print This Article

                 Ieri, 18 iunie 2019, a avut loc Ședința Delegației Permanente Teritoriale ALDE Neamț în cadrul căreia s-a  adoptat Rezoluția privind candidatura domnului președinte Călin Popescu Tăriceanu la alegerile prezidențiale din acest an .
Astfel, organizatia ALDE Neamț îi cere președintelui Călin Popescu-Tăriceanu să își asume și să își anunțe neîntârziat candidatura la alegerile prezidențiale din luna noiembrie a.c. iar conducerii centrale a partidului să demareze negocieri cu partenerul de guvernare PSD pentru stabilirea unui candidat comun la alegerile prezidențiale, în persoana dlui Călin Popescu-Tăriceanu, cel care poate înfrânge mașinăria electorală grupată în spatele actualului președinte și care poate aduce în fruntea țării un lider adevărat.
În cele ce urmează, redăm conținutul rezoluției:       

 

 REZOLUȚIE

 

Pentru că România devine tot mai mult scena unui marxism cultural de o violență cum nu s-a mai văzut din anii 50 și care ne amenință însăși ființa națională, împingîndu-ne spre a ne rușina de valorile morale cele mai profunde, libertate, respectul față de om, față de valorile naționale și familiale.

Pentru că termeni precum patriotism, patrie ori tradiție devin în gurile neo-marxiștilor ”pericole la adresa parcursului european al României”, iar oricine le invocă devine dușman al ”binelui” societății.

 

Pentru că suntem împinși tot mai mult spre statutul de popor de consumatori, în loc de constructori, cum am fost de când ne știm.

 

Pentru că avem nevoie să învățăm din experiența tristă a Moldovei, țară aruncată în haos, după ani de zile în care guvernarea a fost luată din mâinile politicienilor de către serviciile secrete și de oligarhii creați de ele.

 

Pentru că avem nevoie de un președinte care să simtă și să gândească în primul rând românește, care mai înainte de a fi cetățean planetar, continental ori unional trebuie să fie un bun român, iar România a ajuns de prea multe ori în situația de a fi condusă de oameni dedicați altor sisteme de valori și altor nații.

 

Pentru că avem nevoie de un președinte care să unească, nu să dezbine, să ofere soluții, nu să creeze probleme, să arate calea cea dreaptă, nu să ridice baraje artificiale.

 

Pentru că avem nevoie de un președinte care să se implice curajos, bărbătește în marile probleme cu care se confruntă țara, societatea, nu de unul care la prima criză scrie disperat la Bruxelles, cerând indicații prețioase.

 

Pentru că alegerile prezidențiale bat la ușă, vremea experimentelor și a căutărilor a trecut, iar timpul presează, fiindcă e nevoie de multă muncă și mobilizare pentru victorie.

 

Organizația ALDE Neamț îi cere președintelui Călin Popescu Tăriceanu, singurul contracandidat cu adevărat redutabil al actualului președinte, să își asume și să își anunțe neîntârziat candidatura în alegerile prezidențiale din luna noiembrie a acestui an.

 

Cerem, de asemenea, conducerii centrale a partidului să demareze neîntârziat negocieri cu partenerii de guvernare de la PSD pentru stabilirea unui candidat comun în alegerile prezidențiale, în persoana dlui. Călin Popescu Tăriceanu, singurul care poate înfrânge mașinăria electorală grupată în spatele actualului președinte și care poate aduce în fruntea țării un lider autentic și devotat țării sale!

 

 Ion ASAFTEI                        

Președinte ALDE Neamț

scrie un comentariu

0 comentarii

Nu sunt comentarii!

You can be the one to start a conversation.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță Nu vom publica adresa ta de e-mail și nici nu o vom stoca.
Toate câmpurile sunt necesare.