ALDE Neamț se adresează Guvernului

ALDE Neamț se adresează Guvernului
ianuarie 23 19:42 2016 Print This Article

Conducerea ALDE Neamț solicită Guvernului României o situație privind proiectele finanțate și sumele alocate în anul 2016 din bugetul central și din fondurile europene pentru zona Moldovei, precum și o perspectivă pe următorii ani, 2017 și 2018.

Domnule Prefect Ioan Vlad ANGHELUTA,

Ziua de 24 ianuarie, dedicată Unirii Principatelor, este întâmpinată, în cele opt județe ale Moldovei, cu evenimente omagiale și cu discursuri solemne. Dincolo de atmosfera festivă, nu putem, totuși, să nu ne amintim faptul că Moldova este cea mai săracă regiune a Uniunii Europene și că semnele unei ameliorări a decalajelor pe care le resimțim nu se întrevăd.

Pentru ca aspirațiile Unirii să se împlinească în anul de grație 1859, Moldova a dat dovadă de înţelepciune și generozitate, susținând proiectul unei singure capitale a Principatelor Unite, acea capitală fiind București. Locuitorii Moldovei așteaptă de la administrația centrală, în virtutea acestui angajament istoric, o atitudine de responsabilitate în ce privește asumarea unui program de dezvoltare a Moldovei.

De aceea, ziua de 24 ianuarie 2016 nu trebuie să marcheze doar o dată festivă în agenda publică, ci un nou început pentru viitorul Moldovei. Dar pentru a putea realiza un program de dezvoltare a Moldovei, trebuie să știm de unde plecăm, care sunt resursele certe pe care ne putem baza. În consecință, solicităm Guvernului ca, odată cu mesajele adresate în ziua Unirii Principatelor, să prezinte și o situație privind proiectele finanțate și sumele alocate în anul 2016 din bugetul central și din fondurile europene pentru zona Moldovei, precum și o perspectivă pe următorii ani, 2017 și 2018. Pornind de la această viziune guvernamentală, adăugându-i și propunerile noastre, vom putea alcătui și asuma un Program de perspectivă privind dezvoltarea Moldovei.

În speranța că solicitarea noastră va fi onorată, primiți, domnule Prefect, ca reprezentant al Guvernului, expresia respectului nostru pentru instituția pe care o reprezentați, precum și mulțumirile noastre anticipate.

          Co-presedinti ai ALDE Neamt,

Ion ASAFTEI              Vasile Catalin DRAGUSANU

scrie un comentariu

0 comentarii

Nu sunt comentarii!

You can be the one to start a conversation.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță Nu vom publica adresa ta de e-mail și nici nu o vom stoca.
Toate câmpurile sunt necesare.