ASAFTEI lămurește lucrurile: La cantina știrilor răsuflate, se dă ciorbă reîncălzită!

ASAFTEI lămurește lucrurile: La cantina știrilor răsuflate, se dă ciorbă reîncălzită!
iunie 01 16:41 2017 Print This Article

Ion ASAFTEI, Preşedintele ALDE Neamţ  a rezumat într-o conferință de presă două subiecte cu directă referire la persoana sa, răspunzând punctual și oferind detalii lămuritoare, după cum urmează:  În privința absenței unui candidat ALDE la alegerile anticipate de la11 iunie pentru Primăria Roman, ASAFTEI a spulberat diversele  speculații și scenarii răspândite de factori interesați,  precizând că persoana desemnată  pentru respectiva candidatură s-a îmbolnăvit cu o zi înainte de a-şi depune candidatura.

.„S-au făcut speculaţii. Fiecare are dreptul să scrie ce vrea, dar să o facă corect, just, moral. Pot înţelege anumite derapaje inerente ale unor informaţii din presă dar condamn derapajele grosiere. Dezavuez orice încercare de a prezenta activitatea noastră, a celor din ALDE, într-o manieră vădit subiectivă sau cum înţelege cineva la un moment dat, doar pentru că are un motiv sau altul. Motivul real al acestei probleme de la Roman este faptul că din motive medicale şi de familie s-a retras candidatul nostru. Domnul Vasile Mocanu  este un om serios, om de afaceri, fost consilier cu multe mandate în spate, acum lucrează în mediul bancar dar ştiţi cum e, boala nu alege” a spus Ion ASAFTEI.  El a dezvăluit  că, date fiind condițiile, strategia ALDE pentru Roman va fi cea de „respectare a alianţelor existente”.

Cel de-al doilea subiect, catalogat de Asaftei ca fiind „o ciorbă reîncălzită”, face trimitere la penibila sâcâială practicată de unii minusculi gazetari locali, care raspund unor grupuri de interese, înlocuind analiza clară și obiectivă cu un soi de pâră care are ecou doar la postacii aliniați acelorași interese și care preiau mesajul cu sarcina precisă de a terfeli personajul incriminat.  Afacerile dubioase de la Apaserv, Troleibuzul şi din aria Parcului Naţional Ceahlău, la care vicepreședintele CJ, Ion ASAFTEI, s-a referit  în mai multe rânduri, au produs reacții bizare,iar factori din umbră au scos pe tapet subiectul unei datorii la ANAF, de pe o firmă mai veche a lui Ion ASAFTEI.

Totuși, ne întrebăm, pe cine interesează că Ion ASAFTEI, asemenea câtorva zeci de mii de oameni de afaceri din România, are datorii la ANAF? Pe nimeni! Această joasă prestație de presă vrea să ridice banalul la rang de eveniment. Orice pretext e bun! Chiar și o așa zisă dezvăluire care s-a dovedit un fâs! Nu contează!Tunurile, pe ASAFTEI!

Numai că oamenii de bună credință înțeleg că Ion ASAFTEI nici n-a furat,nici nu și-a dat foc la actele contabile, n-a facut nici fals sau uz de fals, ci și-a evidenția corect datoriile. Perfect legal.

“Se încearcă un fel de linşaj mediatic. Nu cred că sunt singurul care a păţit asta, care constată că penalităţile sunt de câteva ori mai mari decât datoria de bază. Oricum, pentru debitul respectiv a fost imobilizat un teren, e scos la licitaţie. Dar mă întreb ca mulţi alţii: până unde pot urca dobânzile şi penalităţile ANAF? Nu cred că vorbim în astfel de situaţii de un stat loial cetăţeanului. În acest ritm, făcând haz de necaz, aş putea spune că pe la 80-85 de ani ajung cu această datorie printre stele. Dar e interesant că apar astfel de nuanţe – repet, subiectul nu e nou, e o <<ciorbă reîncălzită>> – de câte ori mă apropii şi deranjez anumite zone în care vorbim despre o injustă cheltuire a banului public, de interese discutabile şi mă refer punctual şi la firmele CJ, Apaserv şi Troleibuzul dar şi la ce se întâmplă în Parcul Naţional Ceahlău, cu acel drum turistic, cu Axialul, distrus de către cei care exploatează lemn acolo. În acest context, pac!, câte o dezvăluire din asta, apar apoi fel de fel de postaci anonimi care-şi dau cu părerea cu o direcţie clară, de a mă terfeli. Eu îi invit pe toţi cuprinşi de vitejia asta a anonimatului să vină să discutăm faţă în faţă, cu argumente. Şi haidem să înţelem toţi că trebuie să se termine cu cheltuirea nesănătoasă a banului public”, a încheiat ION ASAFTEI.

Această relatare are și o morală: Cu cât va fi atacat mai mult Ion ASAFTEI de asemenea rebuturi jurnalistice, cu atât mai mult voi înțelege că omul s-a pus pe treabă, deci DERANJEAZĂ SERIOS!

Al. M.

 

 

scrie un comentariu

0 comentarii

Nu sunt comentarii!

You can be the one to start a conversation.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță Nu vom publica adresa ta de e-mail și nici nu o vom stoca.
Toate câmpurile sunt necesare.