CAPITALA MONDIALĂ A FERICIRII LA BĂLUȘEȘTI

CAPITALA MONDIALĂ A FERICIRII LA BĂLUȘEȘTI
ianuarie 28 07:18 2020 Print This Article

Data de 26.01.2020, zi de sfântă Duminică, zi de cuvioasă plecăciune în fața lui Dumnezeu, va rămânea pentru eternitate între răboajele orânduirii firești a comunei Bălușești, în Biserica din localitate, dar și în inima mea.

Pe Pământ își țes temeinicia și durabilitatea multe clădiri, case, instituții, zidite cu înaltă măiestrie arhitecturală, dar numai în locașul sfânt al Mântuitorului Isus Hristos, omul devine liniștit, chipul i se luminează de la Lumina harică, iar inima îi crește de bucurie. Alese sentimente! Cuminți și atenți locuitorii comunii prezenți la liturghie. Anume ei, sătenii, cu chipuri trudite, dar senine prin esența perpetuării veșniciei, sfințesc locul pe care trăiesc. Multe impresii am trăit, aflându-mă alături de acești români cuminți, impresii și de la amenajarea satului, în general, dar și a gospodăriilor din localitate. Sper să am posibilitatea să expulzez aceste emoții, aceste trăiri, nemaipomenite trăiri, în conținuturile viitoare.

Iar despre Părintele Parohiei din localitate s-ar cuveni de inserat pagini incrustate cu aur. Mai rar asemenea Duhovnic, mai rar asemenea Părinte! Nu știam că este sub perfuzie, când i-am telefonat din Chișinău, anunțându-l că doresc să asist la o slujbă predicată de Dumnealui. Mi-a răspuns cu imensă bucurie sufletească. Nu mi-a replicat că-l chinuie tusea.

Un sat și o comună de oameni fericiți. O biserică nu prea mare, dar încăpătoare, o biserică în care cu truda, osânda și sângele Părintelui, filtrat prin transpirația vredniciei, se muncește la perpetuarea veșniciei. Părintele Corneliu Paiu împreună cu enoriașii dumnealui zidesc de zor veșnicia, inserată în versurile lui Blaga, încăpând în ea și Rugăciunea lui Mihai Eminescu: „Crăiasă alegându-te, îngenunchem rugându-te…”

 

În scurtul timp de când slujește lui Dumnezeu și localnicilor din comună, Părintele a reușit să schimbe starea de lucruri cu mult spre bine. Reconstrucții serioase în biserică, Troița în curtea bisericii dedicată Eroilor neamului, recent finisate lucrările de înălțare a unei clădiri cu 12 m lungime, în care Părintele va găzdui o Bibliotecă pentru săteni, un Muzeu al obiectelor de cult ieșite din uz și o cancelarie. La fel, recent finisată construcția integrală a unei camere mortuare, cu pereții decorați de către pictorul  Cristinel Prisacaru.

La finalul Liturghiei, au urmat surprizele. Părintele a trecut în Revistă importanța Duminicii respective, ea întrunind 10 ani de activitate sub diriguirea Domniei sale. Un eveniment jubilat cu dragoste pură de către Părinte împreună cu enoriașii, la care am avut marele noroc să particip și eu, oferindu-mi-se posibilitatea de a-mi prezena culegerea de versuri cu titlul „Primăvara unui secol de iubire”, versuri dedicate Patriei, Mamei, iubirii. Aduc sincere mulțămiri, plecând capul cu pietate în fața unui Părinte ales de Dumnezeu să-i poarte cuvântul printre oameni. Un Părinte generos, un Părinte harismatic, care îmbină taina născută în suflet – Poezia cu cuvântul Lui Dumnezeu.

La Mai Mult și La Mai Mare Părintelui Corneliu Paiu!

Foto:,Biserica din Bălușești”
Pânză/ulei, 70/55cm, 2016
Pictură de Galina Vieru, realizată în cadrul Taberei de Pictură și Poezie ,, Izvorul tămăduirii”

Nina Vasilii

28.01.2020

 

 

 

 

 

 

 

 

write a comment

0 Comments

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Add a Comment

Datele tale sunt în siguranță Nu vom publica adresa ta de e-mail și nici nu o vom stoca.
Toate câmpurile sunt necesare.