CJ invită turiştii „Să se bucure de iarnă în Neamţ“

CJ invită turiştii „Să se bucure de iarnă în Neamţ“
noiembrie 08 04:27 2015 Print This Article

Consiliul Judeţean Neamţ va participa la a 34-a ediţie a Târgului de Turism al României, având ca scop atragerea vizitatorilor în judeţ, pentru petrecerea timpului liber. Deschiderea oficială a târgului va avea loc, joi, 12 noiembrie, la ora 11, la Centrul Expoziţional Romexpo Bucureşti.

„Participăm la târg cu tema «Bucură-te de iarnă în Neamţ» şi avem scopul de a promova obiectivele turistice pe care judeţul Neamţ le deţine în patrimoniu – Cetatea Neamţ, muzee, case memoriale – celelalte obiective din judeţ – mănăstiri, biserici, muzee populare, arii protejate, zone de agrement – precum şi de a asigura sustenabilitatea celor cinci proiecte implementate de către Consiliul Judeţean în perioada 2010 – 2013, cu finanţare din Programul Operaţional Regional 2007 – 2013. Noutatea faţă de ediţiile anterioare o constituie broşura – invitaţie: «15 motive să vizitezi judeţul Neamţ», al cărei scop este de a mări vizibilitatea obiectivelor turistice semnificative din judeţ. Totodată, în cadrul târgului, se va distribui şi un calendar personalizat, pentru anul 2016, cu principalele evenimente turistice din cursul anului viitor“, a declarat Constantin Iacoban, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.

Standul Consiliului Judeţean Neamţ se va găsi în Pavilionul C3 al Centrului Expoziţional Romexpo. Autorităţile judeţene urmăresc prin această participare la evenimentul din Capitală promovarea turismului de iarnă din judeţul Neamţ şi posibilitatea petrecerii Sărbătorilor de Iarnă după tradiţiile zonei noastre. Cei care vor trece pragul standului vor primi broşuri turistice, precum „Vacanţă în Neamţ“, „Veşnicia s-a născut la sat“, „Judeţul Neamţ – destinaţia ta de vacanţă“, „15 motive să vizitezi judeţul Neamţ“. Alături de aceste broşuri se vor găsi şi albume pentru vizitatori – „Ghidul turistic al judeţului Neamţ“, „Tradiţii şi artă populară în judeţul Neamţ“, „Pelerin la Mănăstiri Nemţene“, „Colecţii muzeale şi vestigii istorice în judeţul Neamţ“ şi „Arii naturale protejate“. Zece dintre cele mai frumoase legende ale Muntelui Ceahlău vor fi făcute cunoscute celor interesaţi prin intermediul broşurii „Legendele Ceahlăului“.

De asemenea, printre materialele de promovare se vor regăsi hărţi, pliante şi DVD-uri care conţin filme cu obiectivele din judeţ. „În stand, pe toată durata târgului, va fi prezent meşterul popular Vasile Ciocârlan, din comuna Ştefan cel Mare, care confecţionează măşti tradiţionale autohtone. Acesta va expune măşti şi va face demonstraţii de meşteşug tradiţional pentru publicul care va vizita standul Consiliului Judeţean Neamţ“, a mai declarat preşedintele Constantin Iacoban. Târgul de Turism al României va fi deschis în perioada 12 – 15 noiembrie 2015.

scrie un comentariu

0 comentarii

Nu sunt comentarii!

You can be the one to start a conversation.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță Nu vom publica adresa ta de e-mail și nici nu o vom stoca.
Toate câmpurile sunt necesare.