Daniel CHIȚOIU: Întotdeauna mi-a plăcut să-mi pun întreaga experiență în slujba cetățenilor și să las realizări notabile în urma mea!

Daniel CHIȚOIU: Întotdeauna  mi-a plăcut să-mi pun întreaga experiență în slujba cetățenilor și să las realizări notabile în urma mea!
noiembrie 06 11:01 2016 Print This Article

 

 

Aflat la Roman la o întâlnire cu membrii organizației municipale ALDE, Daniel Chițoiu, candidat care ocupă poziția I pe lista pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare, a avut amabilitatea de a ne clarifica obiectivele din „ Programul pentru dezvoltarea Moldovei”- document definitoriu pentru politica ALDE.

 

– Domnule ministru, sesizarea  decalajelor economice între județele Moldovei și celelalte județe ale țării nu este nouă; senatorul ALDE Varujan Vosganian a avut numeroase intervenții pe această  temă pornind de la realitățile curente. Astăzi, observ că ALDE a inițiat un program politic numit “Programul pentru dezvoltarea Moldovei”.  Putem presupune că ALDE oferă o perspectivă nouă de dezvoltare a județelor din Moldova?

– În primul rând, vă mulțumesc pentru că mi-ați oferit posibilitatea de a da un răspuns sincer și onest legat de decalajul economic, încă prezent, între județele Moldovei și județele din Transilvania, Banat, Muntenia. Decalajul economic a fost generat prin alocarea resurselor de la bugetul central. În această privință, ALDE se exprimă pentru eliminarea acestui factor de regres, căci o economie care înregistrează mari decalaje își pierde competivitatea.

“Programul pentru dezvoltarea Moldovei”își propune să dea un ritm nou vieții economice, punând accent pe infrastructură impulsionând, totodată, turismul, prin investiții bine gândite, căci turismul, în ansamblul său, poate asigura creşterea şi dezvoltarea economică la nivel regional. Ne preocupă, de asemenea,  stimularea investiţiilor în industria de prelucrare a lemnului, a confecţiilor şi tricotajelor- toate cu potențial ridicat în dezvoltarea economică.

-Concret, pentru Neamț?

– În primul rând, avem în vedere dezvoltarea mediului autohton de afaceri şi creşterea investiţiilor locale în capital productiv, de la start-up-uri pâna la marile companii cu capital autohton, în beneficial cetățenilor acestei regiuni. Din nefericire, cu excepția senatorului Varujan Vosganian, de care aminteați, Moldova nu a fost reprezentată la nivel parlamentar şi guvernamental de persoane cu viziune care să-şi asume responsabilităţi şi bine pregătite profesional în a argumenta şi influenţa deciziile guvernamentale pentru promovarea priorităţilor regionale şi alocarea fondurilor pentru investiţii.

-Veți candida într-un județ care s-a confruntat de-a lungul anilor cu dezinteresul parlamentarilor săi ; de ce să credem că dumneavoastră veți fi altfel?

– Pentru că, întotdeauna, mi-a plăcut să-mi pun întreaga experiență în slujba cetățenilor și să las realizări notabile în urma mea. Uitați-vă, de exemplu,la județul Giurgiu în perioada mandatului meu de deputat…

A consemnat Al. M.

 

 

write a comment

0 Comments

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Add a Comment

Datele tale sunt în siguranță Nu vom publica adresa ta de e-mail și nici nu o vom stoca.
Toate câmpurile sunt necesare.