ION ASAFTEI, președinte ALDE Neamț: ”Suntem pentru o Europă a solidarității, a coeziunii și a tratamentului egal !”

ION ASAFTEI, președinte ALDE Neamț: ”Suntem pentru o Europă a solidarității, a coeziunii și a tratamentului egal !”
aprilie 02 08:51 2019 Print This Article

Continuă în Neamț acțiunile pregătitoare desfășurate de filiala ALDE în vederea alegerilor europarlamentare din 26 mai, cu accent pe întâlnirile cu cetățenii și pe dezbaterea temelor de interes politic. Săptămâna trecută a fost plină de evenimente, ceea ce l-a făcut pe președintele ALDE Neamț, Ion ASAFTEI, să    sublinieze :

În această săptămână, zi de zi, ne-am întâlnit cu cetățenii, am împărțit pliante, am simțit pulsul străzii, am căutat soluții la problemele întâlnite! Ne pregătim de campanie electorală și urmărim să avem rezultate cât mai bune la alegerile europarlamentare din luna mai ! 
Avem candidați puternici, bine ancorați în realitatea românească și sunt convins că ne vor reprezenta cu cinste în Parlamentul European!
În acest sens, s-a acționat cu răspundere pentru strângerea celor 24000 de semnături de susținere a candidaților ALDE la Parlamentul European, de la membrii și simpatizanții noștri, au avut loc întâlniri zonale cu aleșii locali și nu numai, la Roman, Tîrgu Neamț, Bicaz, Poiana Teiului și Roznov. Se acționează în continuare pentru informarea electoratului nostru, pentru atragerea de noi membri și consolidarea organizatorică.


Ne bucură foarte mult faptul că tot mai mulți cetățeni cu convingeri liberale vin în rândurile noastre, pentru că, adevărații liberali sunt aici, în ALDE”

În opinia lui Ion ASAFTEI, ALDE va trimite în Parlamentul European o echipă formată din profesioniști, oameni cu demnitate și cu simțire românească:

„La încercările și presiunile la care a fost supusă România în ultimii ani, se impune cu prisosință pentru viitor, prezența în Parlamentul European  a unor purtători ai demnității și interesului național.

Oameni ca Norica Nicola, Renate Weber, Daniel Barbu, Varujan Vosganian, Andrei Gerea, Ovidiu Silaghi, s.a.m.d., ne vor reprezenta cu cinste în forul respectiv, vor promova interesele României, amintindu-le europenilor și celor care fac jocul la Bruxelles, mai ales în detrimentul țărilor din est, că țara noastră nu mai este dispusă să accepte un dublu standard, un MCV politic ca instrument de constrângere, o Europă cu două viteze, un amestec grosolan în treburile justiției.

Suntem pentru o Europă a solidarității, a coeziunii și a tratamentului egal !”

(Al. M. )

scrie un comentariu

0 comentarii

Nu sunt comentarii!

You can be the one to start a conversation.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță Nu vom publica adresa ta de e-mail și nici nu o vom stoca.
Toate câmpurile sunt necesare.