Ion ASAFTEI, vicepreședinte ALDE : „Școala românească va reveni la ceea ce a fost înainte!”

Ion ASAFTEI, vicepreședinte ALDE : „Școala românească va reveni la ceea ce a fost înainte!”
septembrie 13 12:46 2021 Print This Article
Prima zi de școală, cu zâmbete în spatele măștilor
A început școala și, deși elevii și preșcolarii sunt într-o perioadă marcată profund de incertitudini, aceștia și-au revăzut colegii, învățătorii și profesorii. Nimeni nu știe pentru cât timp au răsărit zâmbete de copii pe sub măști pentru acest nou an școlar ciudat, cu griji și neliniști.
Şcoala, cu toţi factorii implicaţi: elevi, cadre didactice, autorități și părinți, încearcă să se adapteze la noua realitate, cea a distanțării sociale, în care procesul educațional trebuie să continue în mediul online. Menirea cadrului didactic este aceea de a descoperi și dezvolta măreția din fiecare copil. Nimic mai mult! Trebuie să vadă că acești copii au daruri diferite și să potențeze aceste daruri. Trebuie să creadă că online-ul este un mijloc, nu un scop în sine, încercând să fie creativi și mai ales flexibili cu programul și cu nevoile copiilor. Vor reuși, oare ?! Unii ar spune ,,Să ieșim din inerție ! Criza este catalizator de evoluție!”
Dacă m-ar întreba cineva dacă după pandemie școala românească va reveni la ceea ce a fost înainte, aș răspunde: cred și sper că acest lucru se va întâmpla. Motivele sunt: interacțiunea socială precară în acest moment, lipsa de soluții pentru supravegherea celor mici acasă, neasigurarea unei infrastructuri menite să susțină acest tip de proces educațional. Deși importanța utilizării tehnologiilor digitale în educație este de necontestat, experiența ultimei perioade de învățământ mediat tehnologic ne-a adus o certitudine și multe incertitudini. Înclin să cred că desfășurarea unei activități de calitate cu elevii se ancorează mai degrabă în pedagogie (60%), decât în tehnologie (36%). Asta depinde de corpul profesoral care rămâne coloana vertebrală a oricărei schimbări sociale.
SUCCES TUTUROR ÎN NOUL AN ȘCOLAR!
write a comment

0 Comments

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Add a Comment

Datele tale sunt în siguranță Nu vom publica adresa ta de e-mail și nici nu o vom stoca.
Toate câmpurile sunt necesare.