Marșul pentru viață

Marșul pentru viață
mai 18 15:01 2020 Print This Article

 

Marșul pentru viață a avut anul acesta ca temă „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii” și a fost organizat exclusiv online, datorită restricțiilor care vizează evenimentele publice în timpul pandemiei de Covid-19.

Actrița Ioana Picoș a interpretat mai multe piese muzicale, dintre care una dedicată medicului român Camelia Smicală, care a crescut singură trei copii. De câțiva ani, doi dintre aceștia, Maria și Mihai, sunt ținuți în mod abuziv în centrele de copii din Finlanda, în timp ce statul român pretinde că nu are cum interveni.

„Melodia aceasta este pentru toate femeile și pentru toate mamele în general, dar în special pentru mamele singure”, a spus Ioana Picoș. „Pentru mamele care sunt eroine, pentru mamele care se luptă pentru viața lor, pentru viața copiilor lor, pentru a reuși și pentru a face tot ceea ce pot ele mai bine”.

„Și, dacă mă gândesc la o persoană, la o astfel de femeie, care, din punctul meu de vedere, ar trebui să fie pusă acolo, sus de tot, și care sper că ne privește, acea femeie este Camelia Smicală”, a continuat artista pro-viață. „Camelia, melodia aceasta este în primul rând pentru tine. Toți cei care suntem pro-viață îți suntem alături… Nu te-am uitat și nu te vom uita.”

„Maria și Mihai, suntem cu gândul la voi. Această melodie este pentru toate mamele eroine. Toate mamele sunt eroine, dar mamele singure, din punctul meu de vedere, au nevoie de și mai mult sprijin și au tot respectul meu… Indiferent ce se întâmplă, mamele se ridică întotdeauna și luptă până la final”, a mai spus Ioana Picoș.

Luni, 18 mai, de la ora 18:00, are loc Marșul pentru viață 2020 online Iași, pe pagina de Facebook Pro Vita Iași.

Redacția Stiripentruviata.ro

scrie un comentariu

0 comentarii

Nu sunt comentarii!

You can be the one to start a conversation.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță Nu vom publica adresa ta de e-mail și nici nu o vom stoca.
Toate câmpurile sunt necesare.