Mobilizare exemplară ALDE, în sprijinul familiilor afectate de inundații!

Mobilizare exemplară ALDE, în sprijinul familiilor afectate de inundații!
iulie 09 11:15 2018 Print This Article

 

După desele descinderi în zonele inundate și, apoi, după evaluarea pagubelor pricinuite de stihiile dezlănțuite, președintele ALDE Neamț, Ion ASAFTEI, vicepreședinte al CJ,a trecut operativ la strângerea ajutoarelor destinate familiilor care au avut de suferit de pe urma puhoaielor, care au măturat totul în cale. În această ordine de idei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamț, Ion ASAFTEI, împreună cu Simona Mihaela Brătulescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, au strâns,  și cu ajutorul membrilor ALDE Neamț, în care s-a evidențiat organizația de tineret, o cantitate mare de alimente, care au fost distribuite împreună cu haine și alte bunuri pentru cei loviți de furia apelor.

Am auzit de suferința celor din comuna Farcașa, chiar din Argeș fiind, și ne-am autosesizat, am luat legătura cu domnul președinte Asaftei și astăzi am venit cu colegii mei cu un tir încărcat cu opt tone de alimente neperisabile, îmbrăcăminte, încălțăminte, apă, pentru cei care într-adevăr au fost greu încercați de natură. A fost un record absolut. În 24 de ore, colegii mei de la filiala Argeș au reușit să se mobilizeze, să meargă să achiziționeze produsele despre care vorbeam mai devreme și fiecare a a adus și lucrurile care nu le mai erau de folosință în gospodării, le-am împachetat repede și ne-am pus la drum să venim să ajutăm și noi atât cât putem. Suntem oameni până la urmă, lăsând la o parte culoarea politică, am încercat să fim alături de oamenii care chiar aveau nevoie. Am ales județul Neamț pentru că am văzut că a fost unul dintre cele mai afectate din țară.” a declarat pentru ziarpiatraneamt.ro, doamna Simona Mihaela Brătulescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș.

La rândul său, Ion ASAFTEI, președintele ALDE Neamț, a subliniat importanța mobilizării rapide atunci când semenii noștri au nevoie de ajutor, felicitând, totodată, organizatia de tineret ALDE NEAMȚ. În această lăudabilă acțiune, s-au strâns peste opt tone de alimente neperisabile, îmbrăcăminte, încălțăminte, apă. ( Al. M. )

Foto: ziarpiatraneamt.ro

 

scrie un comentariu

0 comentarii

Nu sunt comentarii!

You can be the one to start a conversation.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță Nu vom publica adresa ta de e-mail și nici nu o vom stoca.
Toate câmpurile sunt necesare.