PICĂTURI CARDIACE, IUBIRII PROLIFERE CU POEZIE DE CALITATE

PICĂTURI CARDIACE, IUBIRII PROLIFERE CU POEZIE DE CALITATE
iunie 22 12:45 2019 Print This Article

MULȚUMESC DE CUNOȘTINȚĂ (sau) FII BINEVENIT ÎN MOLDOVA, MARIUS TUCĂ!

Inoculantă până la sânge, până la melodie, până la tangou sau vals, până la tandrețe și lacrimi – una dintre cele mai selecte, fine, logice, sufletiste poezii creată de un Maestru absolut – Marius Tucă. Omul sfințește locul, afirmația filosofică mă ajuta să confirm purul adevăr. În orice gen de activitate n-ar fi implicat celebrul jurnalist, își implântează cu generozitate inima, redând anturajului căldură, farmec. Marius Tuca (n. 29 iulie 1966, Caracal) este jurnalist, analist, moderator TV si poet român. Cunoscut inca din anii ’90, gratie emisiunii “Milionarii de la miezul noptii” devenită ulterior „Marius Tuca Show”, si-a castigat renumele de jurnalist intransigent si obiectiv, emisiunile sale prezentând recorduri de audientă. A fost directorul “Jurnalului National” pana in 2015, antrenându-și competențele în continuare în lansarea unui inedit Proiect de radio, astfel devenit proprietarul propriului canal radio, dar și prezentator. Iar știrea de ultimă oră despre activitatea lui Marius Tucă, poartă efect halucinant: Marius Tucă revine în ultimul trimestru al anului curent în televiziune, mai mult decât atât – în propria televiziune!

Marius Tuca reuseste, intr-un mod intim, intens si familiar sa ilustreze conceptiile despre viată, destin, timp, femeie, dor si amor. Cele mai cunoscute carti ale sale sunt: „Pe tine te” – carte de Buna Vestire, „Am sa te iubesc pana la sfarsitul lumii” – carte de poezie, „Istoria unui tu”, „Un tren numit dorinta”, „Domnisoare” și mai recent editată cartea „Am să te iubesc așa cum ești tu”. Încă din start titlurile ne surprind și ne încântă, exacte, nu însă banale, ingenioase, nu însă aberante. Formulările titlurilor evocă, fără să precizeze! poartă încărcătură misterioasă simbolică. Titlurile, la drept vorbind, șochează, sugerează auditoriului de lectori vădită curiozitate de-a pătrunde în labirintul tainelor marițiene.

„Poezia este o fiinţă cu foarte mare trebuinţă

O dragoste foarte mare cu la fel de mare căutare…”, se destăinuie Poetul în compoziția cu titlul „Ce este poezia?” Încerc să completez șirul cu „ce este de fapt Poezia Marelui Poet?! Iar răspunsul este tot atât de frumos, precum divin versul poetului. Deși, s-ar părea îngust spectrul subiectelor liricii Domnului Tucă, (în vizorul central – dragostea cu toate apanajele ei, fie că este vorba despre dragostea față de Mamă (Marius o elogiază!), fie că este vorba despre dragostea către neprețuita Dumnealui comoară – fiica Daria de-o frumusețe rarisimă – (de față!)

 

„29 iulie 1998

 

Aşa s-a născut şi lumea,/Cu zâmbetul pe buze, senină/Scăldată în ea şi în lumină,/Ca-n ziua aceea a ta

Desprinsă din calendarul vieţii/Şi ruptă din Rai şi Univers/Învelită în scutece de abur,/Aburul unei dimineţi de vară,/Iar tu erai atât de frmoasă/Leoaică născută din coama lumii/Muşcând din aer şi din sânul mamei/Lapte din comete, din lumina lunii.”,

fie că e vorba despre dragoste ca fenomen sau stare socială, fie că poetul se cufundă în dragostea generată de genul lirismului – FEMEIA,

„Când femeile pe care le-am iubit îmbătrânesc

 

Când femeile pe care le-am iubit îmbătrânesc

Lumea întinereşte din frumuseţea lor,

Stau pe un peron suspendat în timp şi poezie

Iar ele trec pe rând la fereastra unui tren

Şi le văd ochii, lumina, aerul din prima zi

Totul imaculat, cald, neînceput, cu încetinitorul

Cu fluturii dinaintea primului sărut pe buze…”, fie că adeseori Poetul se retrage în marea sa dragoste către prietenii de-o viață!), poezia tuciană curge ca apa mătăsoasă a  unui râu liniștit, pe alocuri cu vârtejuri tumultuoase, curge sobru, elegantă precum prezența omului Marius Tucă, cu tentă profund aristocratică, precum un aristocrat desăvârșit prin felul său de-a fi, prin atitudinea față de mediul ambiental și mai ales, oameni, curge „comestibilă” (dacă mi s-ar permite expresia!), fiindcă, chiar reieșind din faptul că rândurile sunt pătrunse de-o inteligență de clasă, câmpul lexical uzat de Domnul Marius Tucă, este unul simplu, frumos cum numai cuvântul mama sună-n gura pruncului, cum numai Dumnezeu pe buzele tuturor, ușor digerabilă. Este o poezie bonomă (o personific! Și am dreptate, fiindcă rândurile poetului sunt vii ca mărgelușele de mercur!), pe înțelesul tuturor, dar și încărcate cu emoție firească, cu oază de destindere, obținută din mesajul transmis cu atâta lirism cantabil. Da! Poeziile lui Marius Tucă sunt de fapt, cântece! Poftim, savurați candoarea!

„Tu ai tăcut cel mai frumos din lume, Cole!/Şi eu am ştiut să te ascult/Iubindu-ne pentru fiecare fir de nisip/Fără să facem dragoste/Dar făcând atât de mult amor/Tandru, fără timp, fără materie/Cu marea la picioare, aproape tăcută şi ea”, versuri adresate prietenului dispărut, care storc independent de voința lectorului (din oricare categorie ar face parte, simplu, virtual, versat!) lacrimi. Talent veritabil alimentat din toți porii ființei Poetului. Poezie de-o frumusețe orbitoare, de un farmec categoric dumnezeiesc! Am impresia, că însuși calitatea Poetului de-a fi, fie că în poezie, fie că în spațiul radioului sau televiziunii, e un fenomen rar-rar întâlnit!

Textul poeziilor lui Marius Tucă se înscre în curentul literar: modernism, unele texte prezintă o imitație mixtă, încadrând și post-modernismul. Și un exemplu elocvent:

„Ia-ţi arcuri, iubito, prin această junglă ți se poate întâmpla orice

Poţi întâlni oameni, păsări, zei, scrisorile tale de dragoste, roz şi parfumate”.

 

Dintre referințele la poezia poetului am selctat doar două rânduri ale unei cititoare inspirate, dar atât de răscolitoare, atât de incadrabile în post-modernism. Înscriu aceste rânduri ca să întregesc cumva gândul enunțat mai sus: „Claudia-Iuliana Ciofu, Marea Britanie: Poezia „Scrisoare la miezul nopţii”. Ca într-un fel de motto al acestei poezii privesc înmărmurită cum glasul lui, ca un petrol violet îmi curge pe haine, cade pe un colţ de masă strop cu strop picură pe jos, ar putea lua…” Importantă mențiune în textul lectoriței: Glasul lui! Da, vocea lui Marius Tucă, fascinează și vrăjește. E o voce prin tembrul caracteristic, prin felul unic de pronunțare a fonemelor – unicat. O voce distinsă, o voce caldă, moale, blândă…

În mod direct, sentimentele și ideile poetului sunt transmise prin intermediul procedeelor artistice: epitete, comparații, metafore, personificări, mai rar – alegorii, dar și hiperbole, și aliterații (repetări intenționate a unor grupuri de sunete, versuri, pentru a produce efect muzical, dar a acorda și expresivitate.), invocații, exclamații, mai rar, dar și onomatopee (utilizează unele cuvinte care imită zgomotele în natură), exclamații (procedeul preferat al poeților!), paralelism sintactic, atunci când alătură și confruntă unele aspecte în baza unor construcții apropiate ca sens sau identice: „roză floarea  de bujor, dulce ochii ce-i absorb…” Arta poeziei poetului este pătrunsă și de exprimări figurate (deși, mai rar!). Un exempu vădit servesc poemele despre invențiile cosmice și gândurile poetului de-a se transfera cu traiul împreună cu iubita lui pe una din cele șapte planete descoperite de savanți, apoi gătința de a-i dărui iubitei întregul glob pământesc ca locuință temporară, fiind convins că ambilor le va reveni într-un viitor, încă inexistent în închipuirile lui, infinitul candid, la fel de sobru, precum sobră conduita lui Marius Tucă în societate în comparație cu dezlănțuirea „obraznică”, hahaha! în poezie. Iar acest moment, involuntar intenției incipiente de-a crea o recenzie echidistantă de emoțiile și trăirile personale, îl voi completa cu un „secret”, frumos și el până la lacrimi. Cunosc motivul apariției poemului Domnului Tucă despre darul deosebit ce pretinde să-l facă „Dulcineei” – întregul glob pământesc. Posibil ca această Dulcinee să fi fost una dintre muzele poetului! (are Dumnealui și o poezie adresată direct Muzei în cauză!) Revenind la subiect, deschid paranteza secretului! Draga de ea, Dulcineea, avea un iubit real și visat, contemplat și adevărat, care îi dăruise într-o seară frumoasă de vară Luna!, îi dăruise cântec de greierași și oacăit de brotăcei. Iar, Marius-Poetul, probabil, mai mult cu rol de ispită, insista cu orice preț să-i convertească dragostea exasperatei înebunite după idealul, care tocmai îi puse la dispoziție Luna. Care pe care! Astfel, apăru superbul poem: „Îți dăruiesc întreg pământul”. Prezente între figurile de stil utilizate de către poet și arhitecturi elaborate retoric:

„Ană, zorile

 

Ană, zorile se varsă/Sunt fericit şi nu îmi pasă/Mă doare toată noaptea până la os

Şi sorb din lună, din păcat şi din prinos/Trec această punte subţire, diafană

Între viaţa mea şi sufletul tău, Ană…”

 

sau „Vineri sunt îndrăgostit…!

…Văd prin ea cum îţi bate inima/Pare de aer, mă inspiră/Cântă şi e ireală,/E vineri?

Sunt îndrăgostit?/De ochii tăi?/Îmi pasă?/Taci într-un fel/Dar ce tare îmi vorbesc buzele tale

Senzualitatea lor recită poeme”

 

Un accent deosebit obțin epitetele simple, dar și ornate, încoronând cuvântul cu sugestii multiple. Prin intermediul comparației, Domnul Tucă crează imagini plastice conform principiului horațian (ut pictura poesis), iar impresiile create de aceste imagini au rolul de-a aduce în circumvoluțiunile cititorului sentimente și idei, vasăzică, un conținut.

Din punct de vedere al structurii, poeziile lui Marius Tucă poartă un caracter pronunțat polimorf, deci, numărul versurilor, ce alcătuiesc strofele, nu este limitat, dar Poetul are destule poezii în Portofoliu, structurate și în catrene, după cum am mai menționat – cu versuri cadențate într-un ritm corect, cantabile la rostire.

„Trezeşte-mă când n-a-nceput

S-o luăm de la capăt de la început

Înainte să te transformi din poezie

În Domnişoara Erezie…”

 

Versul alb și versul liber prevalează versului rimat. Drept exemplu, prezint surprinzătoarea poezie creată de Poet cu titlul „Iartă-mă!”

„Iartă-mă!

Că dincolo de ochii mei

Se află cerul

Cu stelele din ochii tăi,

Că la spovedanie

Sufletul meu n-a păstrat taina

Poeziei care eşti tu…”

 

Conținutul textelor tuciene întrunesc condiția ideală, precum și materială, fiind constituite din forme artistice mai mult decât perfecte. Sunt dinamice, tensionate, cu-n deznodământ bine construit, exprimând imagini dragi oricărui suflet. Iar faptul că orice femeie se poate regăsi în descrierele din poezie, denotă încă și încă odată talentul nemărginit al autorului Marius Tucă.

Poezia poetului exprimă un sistem viabil de valori. Caracterul hedonist al unui conținut exprimat hegelian, ne demonstrează pe față iscusința lui Marius Tucă de-a converti ideile în materie sensibilă, evidențiind astfel rolul poeziilor în cultură prin educarea, cultivarea esteticului la nivel de societate.

Reluând ideea despre cuvânt ca material de bază al poeziei, evident în creațiile lui Marius Tucă rostul de-a deștepta prin cuvintele întrebuințate imagini sensibile în fantezia cititorului, de-a distinge ușor ideile artistice legate de dragoste. Făcând o incursiune în teoria lui Maiorescu, deduc paralela: „tocmai simțămintele și pasiunile sunt actele de sine stătătoare în viața omenească; ele au o naștere și o terminare pronunțată, au început simțit și o catastrofă hotărâtă, sunt doar obiecte prezentabile sub forma limitată a sensibilității”. Poezia lui Marius Tucă – toată sensibilitate și dor; trandafir prin ninsorile stării sufletești, iar versul e de-a dreptul candid!

„Lumina miroase a tu

 

Lumina miroase a tu

A toamnă şi a crizanteme

A fum, a brumă şi a nu

A floare de nu mă uita

A tot ce e prin mintea ta

A alb, a trandafir, a nea

A tot ce va fi să fie, a da,

Lumina miroase a tu

A munte, a răvăşit şi a ferigă

A sufletului ce vrea să ningă,

A ud, a catifea, a caldarâm

A floare de cireş, a drum

De la zbor la umilinţă,

De la neant la fiinţă,

Lumina miroase a tu.”

 

Lumina miroase a Tu, Marius Tucă! Sau Repetitio est mater studiorum! Repetițiile poetului sunt structurate s-ar părea pe-o inimă de androgin, prezentă simultan în două corpuri, în inima unei Ea și a unui El, ce se caută, se caută prin Lume de la facerea ei încoace… Poemele excepționalului Poet conțin semnalări emfatice de tip metatextual dezvăluite filigran ochiului nesățios a căutătorilor de frumos. Da, esența acestor semnalări indică o lucrătură artistică de giuvaergerie, asemănătoare ca aspect cu o dantelă, realizată din fire subțiri de aur, de argint dependente unele de altele, creând un tot integru armonios. Subiectul dragostei, cel mai profund, cel mai frumos posibil, configurează ipostaze verosimile de iubire, factorii emoționali având la bază predispoziții valorizante. Și o sugestie de lectură demnă de admirație!

„Azi-noapte am înflorit un cais pentru tine

 

Primăvara mi-a ţâşnit din tâmple,

soarele e tot al meu,

azi-noapte am înflorit un cais pentru tine,

capuccino, trei sferturi lapte,

ca ciorapii tăi din adolescenţă,

trag în piept lumea,

o respir,

o îmbrac în poezie

şi o dau înapoi,

azi-noapte am înflorit un cais pentru tine.”

 

Epoca în care trăim dictează sistemele de valori și marile curente de idei și sensibilități care o traversează. Ea circumscrie ce anume trebuie de pus în evidență și, mai ales, cum să se procedeze. Corpusul literar pertinent al operei lui Marius Tucă ne demonstrează că identitatea poemelor scrise de dumnealui pot fi raportate la un fundal general, chiar dacă sunt diferite de creațiile altor autori.

Precum Poeții moderni, și Marius Tucă stăruiește asupra rolului „tăcerii” ca instanță poetică. „Albul imaculat al paginii nu e pentru poem o necesitate materială, impusă din afară, ci însăși condiția existenței, a vieții, a respirației sale. Boabe de sens răspândite pe o suprafață de tăcere. Cu sensibilitate multă poți înțelege bogăția de senificații solicitantă de emoții și deschidere simbolică, prin retrăirea situației redate.  Vădit exemplul, boabele de sens cu referință la coala albă de hârtie, dar și adresarea către muza Domniei sale în poemul „Domnișoară Muză” (fragmente):

Domnişoară Muză,

Tu eşti a mea ori eu sunt al tău?

Cine pe cine inspiră, cine pe cine expiră?

Eşti aer, eşti abur, eşti lumină?

Sau poate un suflet rătăcitor de femeie

Ce îmbracă atâtea euri în idee?

Eu sunt al tău, tu eşti a mea?

 

Domnişoară Muză,

M-am hotărât să te cer lumii întregi

Ca pe o coală albă de hârtie

Pe care să-mi trec toate visele

Acelea când te chem, când te invoc

Visele hoinare pe graniţele minţii

O coală de hârtie, moştenirea Dariei.”

 

Se merită evidențiat aspectul maieutic, deconcertant de simplu al unor întrebări adresate de către Poet prin intermediul poeziilor socratice, ca de ex.:

 

„Dilemă

 

Iubito,

Nu ştiu dacă eşti

Umbra unui gând

Sau gândul unei umbre.”

 

„Apocalipsa

 

Mă iubeşti cu atâta pasiune,

Cu atâta disperare

De-acum sunt convins

Sfârşitul lumii nu poate avea loc

Fără tine.”

 

 

Îmbrățișată poezia Poetului, își desface corola lumei ce-l bântuie lăuntric, jubilând misterul poeziei curate, persuasivă strategie de-a demonstra o erudiție remarcabilă! Apretul fin redă versurilor farmecul aserțiunii, un sens proaspăt despre cea mai adorată:

„Fragilitatea mea

 

Fragilitatea mea,

Furişându-se zi de zi în aşternuturile cerului

Şi ale gândurilor mele,

Îmbrăţişarea ta a înflorit în braţele mele

De atâta aşteptare, de dor

Am flori pe la încheieturile mâinilor

De nu mă uita, de să mă ai,

Iar tu înfloreşti la rândul tău…”

 

Prețioasă ca memorie, poezia lui Marius Tucă evocă frângerile interioare printr-o formă abilă de-a celebra plăcerea dobândită de către cititori, Dânsul presupunând reacțiile concomitent procesului lecturării ca mecanisme juisif.

„Deja-vu

 

Alerg după mine şi nu mă prind

Aşa cum alerg după tine şi nu te găsesc

Prind uneori câte o aripă din mine

Dar nu apuc să mă dumiresc bine că îşi ia zborul

Iar tu apari la o fereastră pe care nu pot să o deschid

Trăiesc doar bucuria luminii de a te vedea

Şi mi se face teamă că începi să semeni cu mama

Ai ceva din frumuseţea ei din copilăria mea

Şi te simt ca pe cea mai frumoasă femeie pierdută

Sau poate dacă mă gândesc mai bine negăsită

Şi doar visată într-o viaţă anterioară, paralelă

Într-un cocon care-mi apare doar în deja-vu-uri

Şi nu îmi e teamă să recunosc în scris, în poezie

Că tu eşti cel mai frumos deja-vu dintre toate…”

 

Istovit de un pur geniu, Marius Tucă își impune imensa personalitate, redând poeziei contemporane românești un nou suflu, zidind în ea însăși sufletul propriu prin meditațiile sincere. Poetul împreunează în versurile sale un uriaș talent, însoțit de-o modestie aspirativă spre a crea în viața  cotidiană frumosul ca calitate a vieții, binele aproapelui. Temperamentul de artist al distinsului domn, completat de cultura vastă, precum am menționat în repetate rânduri, îi conferă originalitate și înălțime. Vibrarea armonioasă a gândirii cu sentimentele colorează POEZIA în general, într-un spectru cromatic miraculos.

***

Procesul percepției în Artă se transformă întrr-un scop în sine și merită continuat! Astfel, Arta se transformă într-o experimentare a procesului devenirii. În linii mari, procesul scrierii, ca act corelator dialectic, include și procesul lecturării, iar aceste două acte interdependente au nevoie de doi oameni cu activități diferite. Strădaniile combinate ale autorului cu cele ale cititorului contribuie la nașterea obiectului concret și imaginar care este opera spiritului. Această idee menționată și de către Sartre, și de Umberto Eco, și de către alte vaste personalități din Domeniul Criticii literare își găsesc reflecție evidentă și în opera lui Marius Tucă. Cu cât avansezi în lectură, devii capabil să rezolvi nedeterminările, să construiești de pe poziție de cititor noi sensuri, să produci reprezentări tot mai articulate. Astfel, în rezultatul final al procesului de comprehensiune, imaginea mentală creată poate da naștere unui potențial semantic nou. Așa a luat naștere un fulminant dialog literar între opera veritabilului Poet Marius Tucă și, creația subsemnatei, aflată la început de licărire, drept consecință a generozității fără seamăn, al altruismului, empatiei ce-l caracterizează pe Jurnalistul celebru – Marius Tucă, vis-a-vis de creație ca act de evoluție, înmulțire, perpetuare. Iar pentru incomensurabilul gest de omenie, autoarea acestei prelegeri vă spune „MULȚUMESC!” cu mâna pe inimă! O adresare direcctă poate ar reda mai concret starea de recunoștință poetului: „Mulțumesc, Marius Tucă! Ați devenit pentru mine, și sper că șirul nu se va încheia aici, un Profesor de-o erudiție rară, posesor de abilități lingvistice fenomenale!”. Faptele infiltrate în condiția devenirii nu se uită niciodată, iar la zile mari, atunci când sufletul caută printre amintiri oameni dragi, revin împodobite-n corola simțămintelor mari și-a lacrimilor de fericire…

–           În fine, cum sunteți, Poetule?

–              În fine, toate le-am răbdat,

Dar cum? nu mă-ntreba!

 

 

„Nu mă întreba, fiindcă nu-ți pot răspunde, fiindcă tocmai culmea simțământului în durere, ca și în bucurie, nu se descrie niciodată cu cuvinte  reci, ci va fi reținută ca un rest inexprimabil al adâncului inimii omenești. Dar simțământul pentru care eu n-am aflat expresie în cuvinte, reprodu-ți-l tu prin proprie simțire, și, cu imaginațiunea inovată prin puținele mele indicări, scoate la lumina conștiinței tale ceea ce este ascuns în cugetul meu”. (Maiorescu, 43)

Am suprapus acest îndemn al lui Maiorescu gândului din creierul Poetului meu drag, simțit prin tăcerea dintre mine, elevă, și Profesorul meu talentat – Marius Tucă.

nina VASILII

22.06.2019

 

scrie un comentariu

0 comentarii

Nu sunt comentarii!

You can be the one to start a conversation.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță Nu vom publica adresa ta de e-mail și nici nu o vom stoca.
Toate câmpurile sunt necesare.