Prin valurile vieții, cu Victor Barcan- omul de la cârma “Corabiei”

Prin valurile vieții, cu Victor Barcan- omul de la cârma  “Corabiei”
decembrie 08 08:24 2015 Print This Article

-Domnule Victor Barcan, cum a ajuns un timonier de la flota de pescuit oceanic să se lanseze cu Restaurantul Corabia Ștrand și, desigur, și  cu alte afaceri? Când ești marinar trecut prin tot felul de furtuni, cu siguranță că-ți pui și problema unui naufragiu atunci când te avânți într-o afacere pe uscat.

-Înainte de toate, trebuie să mărturisesc un lucru: este prima oară când particip la un astfel de interviu, numai eu, dumneavoastră şi un reportofon. E o experienţă plăcută, trebuie să recunosc. În fine: m-am născut la Roman, în 1965, pe 17 iulie. Am terminat şcoala primară la Şcoala nr. 1, după care am făcut Liceul de Marină la Tulcea. Am lucrat ca marinar, ca timonier la flota de pescuit oceanic, timp de opt ani de zile, din ’84 până în ’92. Aşa cum ştim toţi, după 1992, România a rămas fără flotă, atât comercială cât şi de pescuit, ceea ce ne-a făcut pe noi, toţi cei din breasla mea, să recurgem la alte forme de activitate pentru a supravieţui. M-am întors în oraşul natal, unde trebuie să recunosc că, la vremea respectivă, când am revenit, nu mai cunoşteam mai pe nimeni. Aveam un sentiment atât de ciudat atunci când mergeam pe stradă şi nu întâlneam nicio figură cunoscută… Încet-încet, am început să lucrez, să fac mici afaceri, aşa cum se făceau în anii aceia. Îmi pare rău pentru acei ani, fiindcă n-am ştiut ce pot face. N-am realizat ceea ce puteam cu potenţial maxim. Ştiţi proverbul acela românesc: dă-i, Doamne, mintea românului cea de pe urmă. Atunci, în perioada aceea, puteai să faci ce-ţi trecea prin cap. Nu am prea ştiut să profit la maximum de acest lucru.

V.B.-Reataurantul Corabia are o poveste care începe de la terenul ștrandului de altădată. Sunteți cuprins în această poveste care se poate defini ca o afacere de succes…Putem vorbi, măcar în denumirea așezământului, de o anume nostalgie a marinarului?

-După 2000, am concesionat terenul de sub fosta terasă a ştrandului municipal, cel de odinioară. Cel pe care-l ştim cu toţii, mai ales pe vremea lui Ceauşescu, unde aici, în ştrand, într-o zi de duminică, se adunau, nu exagerez, peste 10-15.000 de locuitori ai oraşului. Trebuie să recunosc că am avut un filing şi am spus că odată şi-odată se va reveni nu chiar la vremurile de odinioară, ci la animaţia din timpul liber, la bucuria cu care oamenii îşi petreceau timpul liber, la cele oferite lor în acest scop. Activitatea de ştrand este benefică şi este, în orice mare oraş care trece de 60.000 de locuitori, o activitate de care este nevoie. Atunci mi-am spus că va fi ceva de viitor. Astfel, am început încet-încet să redau viaţă unei zone care căzuse în paragină. Când am venit aici, fosta terasă era un loc care devenise pur şi simplu maidan, căci pe terenul din jur îşi ţinea oile un cetăţean din zona limitrofă. Am curăţat locul, apoi am început să construiesc, am obţinut o autorizaţie de construcţie şi, treptat, clădirea a luat forma a ceea ce vedeţi dumneavoastră astăzi: restaurantul Corabia. La început nu prea ştiam ce denumire să-i dau, mă gândeam oricum la ceva cu specific marinăresc, dacă tot am lucrat ca marinar. Nu am luat o decizie fermă până când un amic de-al meu a făcut nişte filmări la restaurant, iar pe coperta CD-ului a scris „Corabia”. Acel CD a ajuns la o televiziune locală, iar cei de acolo i-au spus „restaurant Corabia”. Şi aşa a ajuns să aibă această denumire.

– Ce trebuie să știe un om de afaceri? Cât de determinantă este experiența  personală?

-În primul rând, un om de afaceri trebuie să fie înzestrat cu multă răbdare, cu multă ambiţie, sau cum ne place nouă marinarilor să spunem, să fie temerar, să meargă până la capăt. După 22-23 de ani de activitate, am ajuns la concluzia că pentru a face o afacere bună, de succes, în primul rând trebuie să te gândeşti la o afacere cu costuri cât mai mici, adică să reduci cheltuielile cât se poate, apoi să găseşti oameni care să te înţeleagă şi cu care să te înţelegi, să lucrezi şi să ai încredere în ei, ceea ce în ziua de azi e foarte greu. Aici aş face o paranteză: se poate observa că am reuşit să încropesc o afacere şi s-o duc până la bun sfârşit abia în perioada, în vremurile în care au rămas lângă mine oameni câte opt-zece ani de zile. La început, unul venea, altul pleca, nu ştiau ce vor. Noi nu am avut modele în business, în afacere, după revoluţie, am făcut totul după cum ne-a trecut prin cap, ne-am format la locul de muncă, cum ar veni, ca  administratori de firmă. Legislaţia era mult prea stufoasă, impozitareea era mult prea mare, ca şi astăzi de altfel, dar unii au reuşit. Şi trebuie să recunosc că trebuie să ai şi un pic de noroc. Eu consider că am avut.

-Dar nu v-ați mărginit doar la restaurantul Corabia….

Nu am numai restaurantul Corabia. În momentul de faţă mai am două magazine alimentare în două cartiere din Roman şi un atelier de tâmplărie. Am cochetat întotdeauna cu producţia, ba chiar imediat după revoluţie, când toţi făceau comerţ, am spus: dom’le, trebuie să mai şi producă cineva. Şi am făcut de-a lungul timpului şi producţie. Am avut un atelier de confecţii metalice. Am făcut şi panouri publicitare pentru firme mari, şi mă mândresc cu ele, şi-n ziua de azi stau în picioare de pildă pe Valea Prahovei. Am avut şi un depozit en gros, deci pe parcursul a peste 22 de ani, am dus la bun sfârşit multe proiecte. Unele au fost profitabile, altele au fost mai puţin profitabile, dar cu bune cu rele, am mers înainte şi, mulţumesc lui Dumnezeu, despre Victor Barcan, în Roman, se pot spune multe, dar nu că mi-aş fi bătut joc de cineva.

– Numele dumneavoastră este asociat cu numeroase proiecte culturale, demarate în Roman, în care sprijinul lui Victor Barcan sau, altfel spus, al restaurantului Corabia a fost și este semnificativ…

-Trebuie să recunosc că un popor fără cultură, din punctul meu de vedere, nu poate exista. Cultura e necesară, dar e bine s-o facă cei care ştiu şi pot s-o facă. Mie, dacă nu am avut abilităţi sau nu am avut răbdare să-mi dezvolt aceste înclinaţii spre cultură, mi s-a părut mai potrivit să contribui cu activităţi de mecenat mai degrabă, decât cu cele culturale. Am avut o legătură ca să zic aşa sentimentală, cu viaţa culturală a municipiului Roman şi nu numai. Mă bucur că am avut ocazia să cunosc importanţi oameni de cultură şi sper să fie şi în continuare aşa. Probabil că şi zodia are o influenţă, fiecare zodie are o aplecare mai mare sau mai mică spre lirism, iar zodia mea este cumva mai romantică. Mi-a plăcut şi-mi place poezia, am cântat la chitară când eram mai tânăr, am avut mereu un mare respect faţă de oamenii care se apleacă spre tot ce este artă. Întotdeauna, am fost sensibil la manifestările culturale, mai ales la cele care aveau o temă preponderent istorică. Am cochetat, aşa, cu istoria, dar nu pot să mă erijez într-un bun cunoscător, ci într-un doritor de a şti mereu mai mult.

– Nu stați pe loc și bănuiesc că aveți proiecte în desfășurare sau la care, deocamdată visați. Aștept să-mi confirmați această presupunere…

– În privinţa perspectivelor, de dorit, aş dori multe, însă momentan ceea ce-mi doresc este să reuşim să trecem peste aceste perioade post-criză, fiindcă ştim că nu demult tot globul a trecut printr-o criză economică şi, se pare, că abia acum începe să se facă din ce în ce mai simţit efectul acestei crize, decât atunci când a început. Personal, nu mi-aş dori deocamdată decât să pot supravieţui în afaceri. Însă eu cred că toate sunt trecătoare. O societate se cristalizează, se dezvoltă şi se autoperformează odată cu trecerea unui timp. Cred că lucrurile vor intra în făgaşul lor normal. Să nu uităm că nu avem decât 25 de ani de la acea revoluţie şi încă mai este nevoie de timp. După aceşti 25 de ani, încă ducem lipsă de modele autentice în toate domeniile. Poate mai puţin în domeniul culturii, dar în politică, în viaţa politică, în viaţa economică, în viaţa de familie, observăm că şcoala nu mai este o prioritate, învăţământul nu mai este o prioritate pentru societatea românească. Cu toate acestea, ca să revin la perspective, fireşte că am dorinţa de a mă extinde. Dacă nu doreşti să creşti, să performezi, atunci mai bine nu mai pleca la drum. Deci pleci pe un drum pe care vrei să ajungi undeva, nu să te opreşti la mijloc. Eu aşa cred că e normal!

Al. Mihăilă

scrie un comentariu

0 comentarii

Nu sunt comentarii!

You can be the one to start a conversation.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță Nu vom publica adresa ta de e-mail și nici nu o vom stoca.
Toate câmpurile sunt necesare.