Sub ce steag DEFILEAZĂ Kovesi. ”Ar fi un caz de SPIONAJ la cel mai inalt nivel”

Sub ce steag DEFILEAZĂ Kovesi. ”Ar fi un caz de SPIONAJ la cel mai inalt nivel”
februarie 06 17:58 2019 Print This Article

Ar fi cu adevarat ingrozitor sa aflam ca, in toti acesti ani, dar si in continuare, zeita luptei anticoruptie a defilat si urmeaza sa defileze sub steag strain. Adica aflata in slujba nu a statului roman, ci a altei puteri. Ar fi un caz de spionaj la cel mai inalt nivel. Si mai mult decat atat. Daca asa ar sta lucrurile, ea ar fi o simpla veriga dintr-o retea larga de complicitati. Merita sa ne punem cu toata deschiderea aceasta intrebare, acum, cand mai sunt doar cateva zile pana cand doamna Kovesi ar putea ajunge ditamai procurorul sef al Uniunii Europene.

Fosta sefa DNA, dupa cum s-a constatat in mod indubitabil de catre reprezentantii celor mai autorizate institutii ale statului roman, in frunte cu Curtea Constitutionala, a incalcat flagrant, in repetate randuri, Legea Fundamentala, precum si alte legi cu caracter organic si neorganic. Consecinta a fost un lung sir de abuzuri, declansate sau protejate de doamna Laura Codruta Kovesi, facute in parteneriat cu alti demnitari ai statului roman si care au avut drept consecinta incalcarea grosolana a drepturilor si libertatilor fundamentale ale unor compatrioti, mergandu-se pana la lipsirea ilegala a acestora de libertate. Tot o consecinta a modului in care Kovesi si-a indeplinit atributiile de manager DNA, este distrugerea sistematica si implacabila a unor afaceri, aproape fara exceptie cu capital autohton. Loviturile naprasnice aplicate sub pretextul luptei anticoruptie unui numar imens de reprezentanti ai clasei politice, ai mediuli de afaceri, ai sindicatelor, oameni din invatamant si din presa si chiar slujitori ai bisericii, au creat in Romania un puternic climat de teama. Pe acest fond, reprezentanti ai partenerilor nostri europeni au defilat practic, impunand acestei tari, dupa bunul plac, decizii politice si economice. Toate afirmatiile de mai sus sunt demonstrate statistic.

Daca acesta este rezultatul si daca la acest rezultat s-a ajuns prin incalcarea unor norme de drept si prin decizii de tip managerial, atunci, pe cale logica, putem ajunge la concluzia ca nimc nu a fost intamplator. Nu a fost intamplatoare ascensiunea fulminanta si cu totul atipica a lui Kovesi, plantarea ei la varful Directiei Nationale Anticoruptie, protejarea cu obstinatie a acesteia pana in ultima clipa.

Daca Laura Codruta Kovesi a savarsit toate aceste fapte, pentru care in definitiv a si fost indepartata cat se poate de legal si de constitutional din fruntea institutiei, daca faptele i s-au consumat pe parcursul unei lungi perioade de timp si daca, dupa toate cele intamplate, ea urmeaza sa fie promovata in cea mai inalta pozitie a noului Parchet European, atunci ne putem gandi desigur, avem tot dreptul, la ipoteza ingrozitoare in care, de fapt, acest personaj, cetatean roman, nu si-a servit patria, ci a actionat sub steag strain. Bucurandu-se, in aceasta calitate, de sustinere si de protectie din afara statului roman, dar avand in interior si complici de prima marime.

Isi poate cineva cu mintea sanatoasa imagina ca, la nivelul Uniunii Europene, unde se confrunta economii si puteri statale colosale in comparatie cu Romania, este posibil ca in mod natural, in finalul unei competitii pentru cea mai inalta functie in viitorul Parchet European, sa ramana doar trei reprezentanti, firesc ai Germaniei si Frantei si absolut straniu si spectaculos, iata, un reprezentant al Romaniei? Si nu orice fel de reprezentant.

Ci fix persoana care, dupa ce s-a dovedit ca a incalcat repetat Constitutia tarii sale si mai multe legi, pe care ar fi trebuit sa le apere, a primit rand pe rand suturi in fund de la cele mai importante institutii ale statului si, in final, a fost revocata, chiar printr-un decret al presedintelui Romaniei. Cum sa se afle Romania, o tara tratata ca aflandu-se inca la periferia Europei, pentru ocuparea unui asemenea post, in competitie cu Germania si Franta si cum ar putea fi explicata vreodata desemnarea lui Kovesi ca sef al Parchetului European, tinand de cont de toate circumstantele de mai sus, carora le putem adauga multe altele?

Daca tragem linie si, incercand sa fim cat se poate de obiectivi, ce vom constata pana la urma? Ca, dupa atatia ani de teroare, de functionare a unui stat politienesc, represiv, de functionare pe bani grei a acestei institutii a DNA, o institutie experimentata in Romania, rezultatul este dezastruos. Exista vreo persoana cat de cat responsabila care sa afirme, cu sau fara argumente, ca rezultatul acestei activitati ar fi constat in scaderea spectaculoasa a coruptiei? Sau, ma rog, intr-o diminuare, fie ea si nesemnificativa? O asemenea afirmatie nu a fost facuta de nimeni si nici nu poate fi facuta. Si atunci, logic, nu este firesc sa ne punem intrebarea ce alt obiectiv a avut de indeplinit si a indeplinit Laura Codruta Kovesi, altul decat lupta reala impotriva coruptiei si diminuarea acestui fenomen?

Daca Laura Codruta Kovesi a functonat sub steag strain, daca ea a lucrat pentru o alta putere statala decat cea romaneasca, atunci este cat se poate de fireasca atat extragerea ei, cat si promovarea intr-o functie atat de inalta, peste capul tuturor competitorilor. Mentinandu-ne in acest scenariu ipotetic, e interesant sa retinem ideea ca un procuror sef provenit din Germania sau din Franta, oricate jocuri va face la nivelul Parchetului European in favoarea statului de origine, este cu neputinta sa actioneze dincolo de o anumita limita, telecomandat de la Berlin sau de la Paris. In schimb, Laura Codruta Kovesi, bine antrenata pe poligonul romanesc, va raspunde fara tresarire si fara nici cea mai mica remuscare oricarui ordin al comanditarului.

In 19 februarie, ea urmeaza sa fie audiata in Parlamentul European, in Comisiile LIBE si CONT iar, in 20 februarie, Consiliul isi va da verdictul. Daca iese Kovesi din palarie, ei bine, atunci vom constata ca axa Berlin-Paris a executat una dintre cele mai spectaculoase prestidigitatii din ultimii ani, creandu-si pentru viitor un instrument extrem de eficient pentru ingenuncherea la nevoie a demnitarilor oricarui stat membru. Cu cinism. Cu eficienta. Fara mila. Fara reguli. Dupa model de import experimentat cu succes in Romania.

Dar daca va fi sa fie asa, atunci ne-am putea gandi si la un scenariu mai socant decat faptul ca un sef al unei instututii de forta, mai intai a Parchetului General si apoi a DNA, a putut defila ani la rand sub un steag strain. Va fi momentul cand va trebui sa deschidem ochii mari si sa vedem cum a functionat un intreg lant de complicitati. Cum ar fi putut un personaj de o asemenea importanta sa se afle ani la rand sub steag strain, fara a beneficia de complicitatea altor sefi de institutii? Care, in aceasta ipoteza ingrozitoare, ar fi lucrat si ei sub steag strain. Cum ar fi de pilda tandemul Maior-Coldea, ca sa dau doar un singur exemplu. (Sorin Roșca Stănescu)

Articole recomandate:

scrie un comentariu

0 comentarii

Nu sunt comentarii!

You can be the one to start a conversation.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță Nu vom publica adresa ta de e-mail și nici nu o vom stoca.
Toate câmpurile sunt necesare.