Vișan: Firea este obsedată de bărbăția lui Dragnea și se declară

Vișan: Firea este obsedată de bărbăția lui Dragnea și se declară
februarie 06 08:26 2019 Print This Article

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a postat recent un mesaj pe Facebook prin care își continuă războiul cu președintele PSD, Liviu Dragnea, provocându-l pe acesta să fie bărbat.

loading...

„Liviu Dragnea! Tu şi cu mine, în direct, la orice televiziune vrei. Cu cifrele pe masă, ele nu mint. Fii bărbat, nu fugi!”, a scris Gabriela Firea, pe Facebook. Gelu Vișan o ironizează.

”Gabriela Firea este obsedată de bărbăția lui Dragnea și se declară nemulțumită. Pentru asta s-a înconjurat de cei de la PNL și de Robert Negoiță, un bărbat adevărat. Ce ți-e și cu obsesiile astea…”, a scris Gelu Vișan pe pagina de socializaree.

loading...

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, apreciază faptul că se mai organizează o întâlnire pe tema bugetului şi a declarat că se va prezenta la şedinţă, deoarece nu are de ce să fugă. Întrebată marţi de jurnalişti, cu prilejul unei declaraţii de presă, dacă va participa şi liderul PSD, Liviu Dragnea, Firea a răspuns:

„Primăria Capitalei e membru cu drepturi depline în Asociaţia Municipiilor din România. Din nefericire, până acum punctele de vedere exprimate şi de noi în cadrul asociaţiei nu au fost luate în considerare. Consider că a fost un dialog de formă, şi nu de fond. E bine totuşi şi încurajez faptul că se mai organizează mâine o întâlnire, la ora 14,00, la care am înţeles că şi-a anunţat prezenţa şi domnul la care aţi făcut referire. Nu îi ştiu programul exact, chiar nu mă ocup cu agenda domniei sale, am depăşit demult nivelul de secretara cuiva, nu că ar fi o ruşine. Eu mă voi prezenta, pentru că nu am de ce să fug”, a afirmat Firea.

În ceea ce priveşte liderul PSD, ea a spus că îl aşteaptă ori într-o conferinţă de presă publică ori într-un studio de televiziune, pe oricare îl alege dumnealui, cu orice moderator preferă, pentru a discuta despre faptul că el spune că bugetul Capitalei a crescut şi de fapt a scăzut.

„Mai mult decât atât, circumstanţă agravantă – am auzit, după comitetul executiv, o declaraţie de genul: ‘Nu eu am decis această împărţire de bani, nici Parlamentul şi nici Guvernul, ei au decis între ei’. (…) Cum poate veni preşedintele celui mai mare partid din România, aflat la guvernare, să spună că nu el a decis, nu Guvernul, nu Parlamentul, nu ministerul? Cineva. S-au adunat într-o cameră nişte persoane şi au luat această decizie – domnii primari de sectoare, în speţă cu domnul ministru de Finanţe. (…) Aş putea să spun şi eu, primarul general al Capitalei, împreună cu cinci-şase primari de mari municipii (…) mergem la domnul Teodorovici în birou, semnăm împreună o foaie şi spunem: ‘Domnul ministru, noi am decis împreună, am semnat, aşa să fie, cum spunem noi’. Vreau să subliniez situaţia hilară în care ne aflăm, că nici măcar nu a avut bărbăţia politică să recunoască faptul că i-a obligat pe reprezentanţii Ministerului de Finanţe să taie cu barda de la Capitală şi să-i ducem nu ştiu unde aceşti bani”, a declarat Firea.

În opinia sa, a veni în faţa ţării să spui că nu tu ai decis, nu Guvernul, nu Parlamentul, ci nişte persoane particulare, într-un birou, constituie „circumstanţă agravantă” iar instituţiile statului trebuie să se autosesizeze.

„În primul rând, respectivii domni primari (…) nu aveau nicio calitate. Unitate administrativ-teritorială e municipiul Bucureşti, reprezentat de Primăria Capitalei şi CGMB. Domnul ministru de Finanţe a discutat cu reprezentanţi ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale, ce n-au putere de asociere decât prin votul şi mandatul CGMB, pe care nu şi l-au luat, că aş fi ştiut, că eram la serviciu”, a adăugat Firea.

Articole recomandate:

scrie un comentariu

0 comentarii

Nu sunt comentarii!

You can be the one to start a conversation.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță Nu vom publica adresa ta de e-mail și nici nu o vom stoca.
Toate câmpurile sunt necesare.