Zeci de morți și răniți în incendiul dintr-un club din București

Zeci de morți și răniți în incendiul dintr-un club din București
octombrie 31 08:27 2015 Print This Article

Cel puțin 25 de persoane au murit și 88 au fost rănite într-o explozie și un incendiu produse într-un club de noapte din București, România, unde erau adunate sute de persoane vineri seară, unul dintre cele mai grave incidente din capitală în ultimele decenii, au anunțat oficiali guvernamentali citați de agențiile internaționale de presă și canalele TV internaționale de știri, printre care CNN sau Euronews.

Peste 500 de forțe – pompieri, jandarmi, polițiști și echipaje medicale – au intervenit pentru salvarea de vieți omenești și stingerea incendiului, în urma tragediei care a avut loc vineri seară într-un club din Capitală.

Doi dintre minorii aflați la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu sunt intubați și prezintă arsuri pe 35% din suprafața corpului, respectiv 45%, a declarat sâmbătă dimineața, purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Raluca Alexandru.

„La Spitalul Grigore Alexandrescu, sunt internați patru copii. Avem doi în terapie intensivă — o fată și un băiat. Fata are 16 ani, cu arsuri pe 45% din suprafața corpului, ea este intubată. Băiatul de 15 ani, cu 35% din suprafața corpului arsuri, este și el intubat. El are tetrapareză spastică, se găsea într-un scaun cu rotile. Ambii prezintă și arsuri de căi respiratorii, au inhalat monoxid de carbon, au fost intoxicați cu monoxid de carbon”, a explicat medicul.

Ea a precizat că toți cei patru pacienți minori prezintă arsuri la nivelul feței, mâini și pe trunchi.

„O altă fată, de 17 ani, se află pe secția de chirurgie plastică. Are 20% suprafața corporală arsuri. O a patra fată, de 17 ani, care este mai puțin afectată prezintă policontuzii, a fost călcată la ieșire. A inhalat monoxid de carbon, nu a pus probleme deosebite. Se află internată pe secția de toxicologie” a mai spus Raluca Alexandru.

scrie un comentariu

0 comentarii

Nu sunt comentarii!

You can be the one to start a conversation.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță Nu vom publica adresa ta de e-mail și nici nu o vom stoca.
Toate câmpurile sunt necesare.